Câte ceva despre brânză

Lactatele – s-a spus vreodată ceva rău despre ele? De la ele ai calciu, te ajută să slăbești, iaurturile cu probiotice îți ușurează digestia. Așadar, de ce ai renunța la ele?

Nu prea ai de unde să știi, deci nu are de ce să-ți pese cum sunt tratate vacile, când noi toți avem insertată în gânduri imaginea vacii Milka păscându-și iarba sub cerul lipsit de nori al Elveției. Dar treaba stă altfel, mai puțin în cazurile în care-ți iei laptele direct de la țărani, adică nepasteurizat.

În fermele-fabrică, vacile sunt forțate să dea naștere prematur, și trebuie să treacă prin inseminare artificială- o tijă metalică este băgată în vaginul vacii, până la cervix (vezi foto). Asta se întâmplă în timp ce vaca e încă în perioada de lactație de la o naștere recentă; cu alte cuvinte corpurile lor produc lapte timp de 7 luni din cele 9 de gestație. Și înafară de asta, de unde știm că fermierilor li s-a arătat cum să facă inseminarea corespunzător?

Vacile sunt mulse chiar și în timp ce suferă de mastită- n-o fi greu să facă infecții când își petrec timpul într-un loc închis și înghesuit. Din cauza mastitei, sânge, puroi și bacterii de la infecție ies o dată cu laptele.

Vaca săraca, ce să știe de economie, de producție cât mai multă și cât mai ieftină. Ea trebuie să înghită o tonă de hormoni de creștere și de  proteine (hopa, da’ parcă mânca iarbă), pe care apoi nu le poate digera, dă-i și enzime pentru digestie, stai că nu se mai poate ține pe picioare (poate pentru că nu le-a mai mișcat de ani de zile), du-o la tăiat, ce să mai faci cu ea.

Calitatea laptelui

Când te gândești la calitatea laptelui, îți vin în minte proteinele și grăsimile, natural. Dar calitatea laptelui bun pentru consum uman e dată de numărul de celule somatice, sau cât puroi e în lapte. Pentru a combate mastita, vacilor le sunt date antibiotice. Din cauza asta, în lapte vor fi microbi rezistenți la medicamente, care pot destabiliza propriile tale reacții la tratamente medicamentoase. Știu, pare incredibil să fie atâtea neajunsuri în comparație cu lucrurile pe care ești obișnuit să le auzi. Dar nu e o conspirație. E viața modernă, cumpăratul de reclamă și de ambalaje mai mult decât de alimente adevărate. Dacă ai lua lapte direct de la vacă, tot ar fi un abuz față de altă ființă. Dar măcar ai ști ce e în el.

Brânza

Știm că brânză fără lapte nu e, dar cum se face? Laptelui pasteurizat i se adaugă o cultură bacteriană care să coaguleze proteina laptelui- caseina. Corpul uman reacționează deseori la caseină creând anticorpi. Mucus și flegmă încep să astupe organe interne (dacă mâncai iaurt sau ceva acum, scuze). Simptome de intoleranță la lactoză includ gaze, dureri de burtă- dar mai bine verifici la un medic decât să-ți dai singur diagnostic. Dar gândește-te că suntem singura specie care bea laptele altei specii, sau dincolo de primii ani de viață.

Caseina se folosește și la fabricatul lipiciului folosit la asamblarea mobilei sau la atașarea etichetelor pe sticle.

Pentru majoritatea veganilor, cel mai greu e să renunțe la brânză. Eu nu eram neapărat fan telemea sau cașcaval, dar îmi plăceau deserturi cu ricotta sau o gustare simplă de brie cu struguri. Dar acum mă gândesc la puroi, viței traumatizați, și mi se duce orice poftă.

Mai multe despre iaurt.

Iar dacă vreți totuși iaurt, ne recomandă Ina unul vegan.

Fiți pașnici, fiți vegani, și nu mai ascultați știrile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s