[Carte] Eating Animals

De trei luni am tot amânat să citesc cartea, pentru că știam că o să mă lovească, cu două bețe diferite: e atât de bine scrisă încât nu vrei să te oprești, dar sunt nenumărate locurile unde simt că trebuie să mă opresc, pentru o pauză de urcat pe pereți.

Eating Animals, ne spune Foer, e o carte mai mult despre familie decât despre dietă. Dar cum familia se întâlnește la masă

Cartea e mai ales cu, despre, și pentru americani – dacă ei și-ar schimba dieta, tot restul lumii ar urma. Asta nu înseamnă că toate informațiile practice, statisticile, sau gândurile personale ale lui Foer nu sunt aplicabile oriunde în lume- pentru că sunt. Să vedem de ce.

Părțile care mi-au plăcut:

Apologia cărnii de câine

Cum îți sună? Mmm, primești în carte și o rețetă de tocană de câine. Renunță la sentimentalisme, ne îndeamnă Foer. Ideea? Probabil să realizezi că dacă mănânci carne gătită, nu ai face diferența între carnea de câine și cea de vită, de exemplu. Nu vreau să merg mai departe cu ideea, așa că o las suspendată. Dar asta ne aduce la…

Calitatea invizibilului

Un motiv pentru care mulți vegani nu se mai întorc la stilul omnivor este pentru că nu mai au elementul invizibil care îi separă de carnea din farfurie. Eu, cel puțin, când văd carne, văd un animal care a suferit pentru cineva care nu poate renunța la gust. Unii l-ar numi epicur pe omul respectiv, eu îl numesc doar ultima silabă. Printr-un exercițiu de imaginație, invizibilul devine vizibil. Foer vorbește despre acest element invizibil (cine s-ar duce la abator și apoi să mănânce friptură?), și ne invită să ne scufundăm la nivelul peștilor, “separați de noi prin suprafețe și tăcere”. Tăcere e un cuvânt foarte bun. Un pește nu urlă când e omorât, dar asta înseamnă că nu suferă?

Partea despre pești

La început e mai filosofic, și vorbește despre Kafka la acvariu (scriitorul a fost vegetarian strict), despre relația noastră cu peștii, felurile sălbatice în care îi omorâm. Ne pasă doar de ceea ce e în imediata noastră apropiere, uitând de restul, spune Foer. Eu înclin să cred că nu ne mai pasă de nimic, cu atât mai puțin de animale care trăiesc într-un mediu diferit de al nostru. Cum să definim peștii, și mâncatul lor? “Carnea uitării.” Aici se încheie partea poetică, vă mulțumim pentru răbdare.

„A mânca animale înseamnă a le uita”

Să tăiem în beregata industriei: pentu unul dintre cele mai populare specii de pești, tonul (whassup Japan?) sunt ucise alte animale acvatice (numite de industrie bycatch). Acest bycatch înseamnă pești, căluți de mare, etc, care sunt omorâți inutil și aruncați înapoi în mare. Pentru o imagine mai clară, comandă-ți un sushi imaginar- pe lângă tonul din sushi ar trebui să ai o farfurie de 2 metri ca să încapă tot ce a murit alături de ton, când acesta din urmă a fost prins. “Tindem să nu ne gândim la asta, pentru că tindem să nu știm ce se întâmplă.”

O rotiță într-o fabrică

Foer a pieptănat fermele-fabrică din mai multe perspective: cea a unei activiste, și două ale unor proprietari de ferme animale. Văzând direct animalele pe care altă dată le-ar fi mâncat fără să se gândească ce era de fapt carnea din farfurie, a ajuns să empatizeze cu ele. Poate sună ciudat că felul în care te privește un porc poate să-ți stârnească emoție? Dar oamenii care le cresc le văd ca puțin mai mult decât o rotiță într-o fabrică de carne.

“De fiecare dată când iei o decizie despre mâncare, contribui sau nu la această industrie.” (Wendell Berry)

Dar tratamentul lucrătorilor (adesea ilegali în SUA, neavând altă opțiune) asupra animalelor? Animalele sunt bătute, aruncate, lovite cu piciorul; lucrătorii sting țigări pe ele, le strangulează, le aruncă în puțuri cu bălegar. Având în vedere cum sunt tratați lucrătorii ilegali în SUA, e chiar normal să-și verse frustrările pe niște ființe care nu pot lovi înapoi.

Dar noi știm asta deja.

Apropo de bălegar, se gândește cineva cât excrement produc animalele crescute astfel? Foer s-a uitat pe statistici: 40 000 de kilograme pe secundă, doar în SUA. Dacă îți pasă de mediu, și ești la curent cu teoria că CO2 e principalul responsabil pentru încălzirea globală, să nu subestimăm rolul gazului metan (și din excrementele animalelor), care are un efect de 25 de ori mai puternic.

Cât de destructivă trebuie să fie o preferință culinară înainte să facem ceva, se întreabă Foer, aproape retoric îmi pare.

În toată pleiada de cărți despre veg*anism, Foer umple crăpătura, cea care face scindarea noi/ei – vegetarieni/omnivori, și aduce dezbaterea în mijlocul maselor. Scrie fără snobisme sau extremisme, iar toată cartea, după ce treci de suferință, e o sărbătoare a familiei, și a posibilității de a avea o familie etică în timp ce majoritatea consumă animale modificate genetic sau crescute și omorâte în suferință- fără a se gândi la consecințe. Dacă aveai impresia că Omnivore’s Dilemma ți-a schimbat felul în care te gândești la mâncare, încearcă Eating Animals. Ne întâlnim pe pereți.

Puteți achiziționa cartea de pe Books Express (70 RON)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s