Despre

N-am cum să confer un titlu mai apt paginii ăsteia. Este despre.

Este „Despre”.

Mine: Eu, 25 de ani, vegană. Antecedente: am încercat să fiu vegetariană. Apoi pescatariană. Nu mâncam animale cu care aș putea să mă împrietenesc, dar de fiecare dată aveam o frustrare… Mă gândeam la proteine- și apoi depresia, o fi legată de lipsa de proteine animale? De ce nu mă simt bine după ce beau sana (din motive de asociere nostalgică)?

Revelația a venit când nu a mai trebuit să mă disciplinez.

Dar nu știu de ce, nu m-am interesat. Îmi impuneam doar mai multă disciplină din cine știe ce motive.

Partea vegană

Revelația a venit când nu a mai trebuit să mă disciplinez. În iunie-iulie 2010 am făcut o detoxifiere contra candidei (nu știu dac-o aveam de fapt, dar un duș interior n-are ce rău să facă). Strict fără zahăr și fără gluten, fără carne și fără chestii procesate. Asta pentru motive de sănătate. Abia atunci am început să mă documentez. Dom’ne detoxifierea merge dar nu beau argilă cu apă toată viața. Nu?

Da. Așa că am ajuns iar la ideea de veganism. Acum trebuie să-i mulțumesc prietenul meu bun Soren din Danemarca, cel care a plantat acolo o sămânța, și a durat numai vreo 6 luni să se activeze. Puterea unui singur alt om- ca să nu mai credem că suntem mici și nu contează cât dăm din gură ne zbatem, oricum n-o să schimbăm nimic.

Am luat mai întâi o carte cu un titlu interesant, scrisă de doi tineri profesori din America, mai geek așa ca mine, care-și ofereau sfaturile cui voia să asculte. Vegan Freak.

*Linda citind*. Ceee? Găinilor li se rupe ceeee? Caseina face cee?

Am început să mă urăsc. Pentru toate presupunerile pe care le făceam, pentru toată delăsarea mea în a dezgropa informația. Mă gândeam că e de ajuns să nu mănânc pui, vită sau porc, dar mă bucuram de ouă sau brânză de parcă n-aș da în cap acelorași animale. Cum bine a zis cineva, în orice pahar de lapte e un vițel mort- ca să nu mai vorbim de caseină. Citind despre extremele la care s-a ajuns azi- fermele-fabrică de carne și tot ce implică ele, am înțeles că niciodată nu va mai accepta în corpul meu produs animal, de origine animală, sau cu urme de animal. So help me. Dar, ca să verific, și pentru că sunt o Fecioară ultra-critică inclusiv cu ideile care se pliază pe mine, am căutat pe Google despre halal și ce reproșuri i s-ar putea aduce, dacă i s-ar putea aduce. Am citit așadar și despre carnea kosher sau halal (articol în engleză), metodă care ar trebui să omoare animalele cu blândețe/fără suferință. Acum mă uit la ultima astă propoziție și mi se zgârie ochii de la sine. Plus de asta, să vă spui? Atkins a murit obez. Ha.

eu citeam toate astea în mijlocul dezintoxicării, deparazitată fără doctor și cu mintea atât de clară că puteam să-mi lipesc al treilea ochi. Ce se întâmplă aici? Oi fi doar eu așa?

Deci, recapitulare, eu citeam toate astea în mijlocul dezintoxicării, deparazitată fără doctor și cu mintea atât de clară că puteam să-mi lipesc al treilea ochi. Ce se întâmplă aici? Oi fi doar eu așa? Și mă consider genul de om care se informează, care întreabă la piață de unde-i leguma. Cum mi s-a sfârșit viața de ovo-lacto-criminal? Am hotărât o ultimă crimă, cu un ultim ou din frigider. O omletă- un ou bătut simplu, și pac-sfârr. Mă uitam în jos la ceea ce vizualizam acum ca fiind secreția reproductivă a găinilor; se închega în culoarea gălbuie a unui puișor. Am mâncat destul de repede, dar încercând să identific vreo plăcere reziduală; niciuna. Am reușit să-mi schimb creierul inveterat, printr-o epifanie. Din păcate nu pot să ți-o dau pe a mea. Fiecare trece prin propriul lui proces de trezire. Cel mai bun sfat din carte? Nu încerca să fii prozelitul de la masă. Nu flutura degetul sub nasul omnivorului, în timp ce își consumă friptura. Mănânca păpica ta vegană la aceeași masă cu el, și apoi dacă aduce vorba, răspunde-i frumos despre ce înseamnă să fii vegan și cum nu mănânci doar morcovi și hummus, nu… Bineînțeles, există și idioți, cu argumente idioate, care te fac să vezi negru și să uiți orice urmă de bune maniere.

Nu e un ciocănel de pui picat dintr-un copac, e o parte a unui pui care a fost viu, care făcea piu-piu, care n-a văzut lumina zilei, căruia i s-au dat antibiotice și steroizi până nu mai putea să meargă

Singura problemă cu cărțile despre veganism e că oricum ai lua-o, sunt prea vehemente pentru cineva care nu e interesat de veganism, și pictează un cerc închis, două tabere separate, noi (veganii) cei drepți și nepătați, voi (majoritatea care încă nu realizează, nu vor să realizeze). Plus că cineva care nu e vegan nici nu ar fi interesat. Preferă să nu știe. Sindromul You-Know-Who din Harry Potter. Voldemort frate, Vol-de-mort! Animalul este mort. Este în tigaia încinsă cu ulei. Nu e un ciocănel de pui picat dintr-un copac, e o parte a unui pui care a fost viu, care făcea piu-piu, care n-a văzut lumina zilei, căruia i s-au dat antibiotice și steroizi până nu mai putea să meargă. Dar ia-l kosher ca să fii sigur că l-au omorât cu blândețe.

arată-le nu cu vorba, ci cu furculița

Și eu, ca și măcar unul dintre voi care citește acum, mă gândeam la dietele astea ca la niște alternative, unele hipioto-retartado-sectiste. Când ar trebui să fie standardul. Și mi-am dat seama ce le scade și mai rău reputația printre oamenii de rând: miros a sectă. Așa cum yoga, pentru românul ce se uită la știri ca la documentare bazate pe adevăruri incontestabile, e asociată cu MISA și cu pipi. Dar aici nu vorbim de yoga- o s-o fac de-a naibii, dar nu aici și acum.

Aproape toate dietele astea au câțiva apărători, sau propăvăduitori dacă vreți, cărora li se acordă ceva mai multă atenție pe bloguri, pe youtube, în media tradițională. Aceste figuri devin neapărat ceva mesianic, mai ales pentru „noii convertiți” care deseori emană aroganță mai degrabă decât sănătate. Figurile astea sunt cele care îți dau motivația până la urmă. Și chiar dacă ce spune Victoria Boutenko e adevărat, nu poți să spui cuiva condescendent, „băi, știai că Pasteur ne-a fraierit? Prostule, aruncă săpunul!” – oricât de mult ți-ar plăcea s-o faci, acest entuziasm debordant de început se traduce printr-o singură chestie – ostilitate. Așa că „prostul” va lua și mai mult săpun, sâc.

Am ajuns la educație– pentru că și asta ne afectează existența sau lipsa unor abilități critice care să ne ajute prin viață în general și în cazul de față, în selecționarea a ce-naibii-mănânc. De ce nu ni se ia din cap că proteina animală e rege peste cea a plantelor ălora efeminate? De ce nu se face educație privind nutriția, privind banii? Tocitul e un verb pur românesc ca versatilitate- nu am auzit un verb în altă limbă să exprime atât de bine ce se întâmplă în școlile publice de peste tot. Am tocit o lecție, dar mi-am tocit și creierul tocind. Nu e conspirație, e pe față, corporațiile mari îți vor banii tăi mici, ca tu să te prostești în continuare pe mâncarea pre-împachetată, să-ți fie frică să faci altceva decât să mergi la muncă zi de zi, să supraviețuiești.

Partea Crudă

Sau raw, sau cum vrei. Mie îmi place să nu fac experimente transgenice când vine vorba de limbi. Las vorba așa cum e ea.

Carnea crudă nu intră aici, deși probabil voi mai pofti sashimi.

Ce intră? Fructe, legume, semințe, ierburi, boabe de multe feluri. Strict dacă ești, fructe și legume.

Sunt multe de zis legat de de ce doar astea, de ce doar crude, cum reziști în stresul de azi. Așa că propun să te uiți mai întâi la un workshop al Victoriei Boutenko, autoarea cărții Green For Life și o persoană aparent rațională. Hai du-te, te aștept aici.

Viața mai grea = dimineața un smoothie verde (pedeapsă) + seara brânzica aia pe care ai așteptat-o toată ziua (recompensă)

Când treci la o dietă așa de diferită față de ce erai obișnuit, trebuie să te arunci cu totul în ea. Mulți zic să faci tranziția încetul cu încetul. Ăsta o fi sfat bun pentru americani într-o comă de zahăr (300 kg pe an?), sau care cred că peștii vin în formă de dreptunghiuri crocante, dar nu pentru români cu papilele gustative încă intacte. Eu zic că 2 din 3 mese măcar ar trebui să fie crude. Gustările să fie crude. La început trebuie exploatat entuziasmul având grijă să nu se ardă până la dispariție după o săptămână. Mie îmi vine ușor acum pentru că vreau, chiar vreau să fac asta, pe viață și nu pe valul unei mode. S-au aliniat planetele, motivele, a fluturat un fluture pe partea ailaltă a planetei. Și zbang fisa. Viața mai grea = dimineața un smoothie verde (pedeapsă) + seara brânzica aia pe care ai așteptat-o toată ziua (recompensă). Disciplina nu te ajută aici, dacă ești ca mine. La mine merg cărțile scrise de oameni inteligenți, care nu încearcă să te convingă de ceva, dar îți dau perspectivă.

Nu sunt 100% pe mâncare crudă, chiar azi am făcut un curry indian pentru oaspeți. Dar asta-i doar pentru că nu sunt 100% nimic. Ascultă-ți corpul- care e nevoia, și care e pofta? Chiar ai nevoie de pâine, sau e ceva care îți umple burta? Pentru orice poftă omnivoră găsești o soluție crudă sau vegană, mai ales la dulciuri. Tihiiii! *fuge spre banana făcută înghețată*

Am o comparație. Majoritatea oamenilor folosesc Windows pentru că așa le vin computerele. Apoi poate citesc undeva că există și alte sisteme de operare care îți oferă mai multă libertate și mai puține erori- Mac OS, sau și mai bine, distribuții Linux. După inițialul scărpinat de căpățână, se interesează și poate chiar trec la alt sistem de operare. Poate prietenii vor face fețe. Poate familia se va împotrivi! *exagerare de dragul artei* Durează vreo lună până când se obișnuiesc cu noul sistem, dar apoi nu s-ar mai întoarce nici în ruptul capului la Windows, ecrane albastre și erori de nedescifrat. Așa și cu mâncarea. De ce să accepți toate „erorile” pe care ți le dă corpul, în loc să le ștergi definitiv? De ce să nu ataci direct cauza, iar nu efectele?